Vizita ÎPS Părinte Atanasie în parohia noastră
Cu bucurie și recunoștință, aducem slavă lui Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă, pentru dragostea și mila Sa, prin care ne-a călăuzit și ne-a adus împreună Duminică, 6 iulie 2025, o zi de aleasă sărbătoare și binecuvântare. În primul rând, Îi mulțumim Domnului, Cel ce a lucrat cu taină în inimile noastre și ne-a învrednicit să ajungem la acest moment de comuniune, rugăciune și sărbătoare. Toate sunt daruri ale iubirii Sale nesfârșite!
În mod deosebit, aducem mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscop al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care a binevoit să fie în mijlocul nostru, împreună cu un alți preoți și diaconi, binecuvântând astfel această zi prin rugăciune și slujire. Sărbătoarea a fost înfrumusețată de prezența Corului Psaltic Tronos al Patriarhiei Române, a căror cântare psaltică a revărsat frumusețe duhovnicească peste întreaga zi.
Ne rugăm, de asemenea, ca Părintele Radu să continue cu statornicie pe acest binecuvântat drum al preoției, pe care a pornit în curăție și sfințenie, alături de familia sa, spre o slujire roditoare și bineplăcută lui Dumnezeu.
Mulțumim din suflet tuturor celor care, cu dragoste și dăruire, au contribuit la buna desfășurare a acestei sărbători: celor care au gătit, celor care s-au ocupat de parcare și de toate cele necesare bunei rânduieli, precum și tuturor celor care și-au pus timpul și osteneala în slujba lui Dumnezeu și a aproapelui.
Dumnezeu să vă binecuvinteze!
Să vă răsplătească dragostea și jertfa cu har îmbelșugat, cu sănătate, pace, și bucurii duhovnicești, și să vă poarte de grijă în toate zilele vieții voastre!






















